• 12 JUN 16

    Atribuţiile Registrului Naţional de Asistenţă şi Consultanţă Medico – Juridică

    1 Întocmeşte şi ţine o evidenţă naţională a unităţilor spitaliceşti din domeniul public precum şi din domeniul privat, cu caracter public, pentru a pune la dispoziţia tuturor celor interesaţi – medici sau pacienţi – informaţii centralizate privind locaţii, date de contact, specialităţi, servicii, precum şi nivele de competenţă.

    2 Realizează un clasament naţional anual şi acordă calificative şi certificate privind nivelul de calitate a serviciului medical pentru membrii săi, în baza unor regulamente şi criterii de competentă şi de calitate propuse de către aceştia şi aprobate de către Colegiul de Conducere, cu re-certificare anuală.

    3 Întocmeşte şi ţine o evidenţă a tuturor medicilor membri ai Asociaţiei, pe competenţe şi specialităţi ale acestora, cu caracter public, pentru pune aceste informaţii la dispoziţia tuturor celor interesaţi.

    4 Întocmeşte şi ţine o evidenţă a tuturor specialiştilor din domeniul juridic – avocaţi, jurişti, mediatori etc., membri ai Asociaţiei – care au cursuri de specialitate, calificări şi competenţe în drept medical, cu caracter public, pentru a pune aceste informaţii la dispoziţia tuturor celor interesaţi.

    5 Realizează cursuri şi/sau seminarii de instruire şi de formare profesională pentru toţi membrii acesteia, pe domeniile medical, management şi juridic, cu competenţele specifice, cu verificări şi certificări anuale.

    6 Realizează cursuri de formare profesională şi de instruire a adulţilor, dar şi a tinerilor şi copiilor care se încadrează fie în sisteme de formare profesională continuă – tip long life learning – fie în cursuri de iniţiere sau de dezvoltare a anumitor abilităţi sau meserii, sau în alte tipuri de pregătire şi de instruire în domeniile sanitar, management, marketing, sociologic, psihologic, media, medical, juridic, jurnalism precum şi în orice alte domenii care, prin rezultatele lor, pot conduce la îmbunătăţirea actului medical şi a calităţii vieţii.

    7 Organizează congrese, conferinţe, seminarii în domeniile medical, management şi juridic.

    8 Organizează târguri şi expoziţii pe domeniile de interes ale Asociaţiei sau pe orice ale domenii conexe, pentru buna informare a membrilor săi.

    9 Editează şi realizează cărţi, reviste, broşuri precum şi ziare de specialitate pentru buna informare a membrilor săi.

    10 Realizează posturi de televiziune sau de radio, precum şi orice alte mijloace de informare mass-media pe internet sau în sistemele clasice de emisie.

    11 Realizează şi dezvoltă instrumente de comunicare media şi de informare în masă pentru Asociaţie şi pentru terţe persoane, precum site-uri internet, posturi de radio şi de televiziune, precum şi emisiuni sau instrumente de informare tip înregistrări audio şi video de informare sau de promovare precum şi alte tipuri de formate pentru internet, precum şi filme informative.

    12 Acordă consultanţă şi asistenţă de specialitate în organizarea unui cabinet medical sau a unei clinici medicale în condiţiile legii.

    13 Asigură promovarea la nivel naţional şi internaţional a tuturor membrilor săi precum şi a serviciilor acestora, prin internet, publicaţii de specialitate, congrese, precum şi prin toate mijloacele mass-media existente şi considerate oportune de către Colegiul de Conducere, la propunerea membrilor.

    14 Realizează pentru Asociaţie şi în interesul membrilor, dar şi al îmbunătăţirii actului medical şi a condiţiilor de viaţă şi a societăţii civile în general, proiecte, şi aplică pentru finanţarea acestora la orice fonduri disponibile publice sau private, inclusiv proiecte finanţate cu fonduri europene nerambursabile.

    15 Realizează activităţi şi campanii de lobby şi advocay pentru apărarea intereselor membrilor, pentru îmbunătăţirea sistemului sanitar, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă precum şi pentru dezvoltarea de ansamblu a societăţii civile la nivel naţional, european şi internaţional.

    16 Realizează campanii de strângere de fonduri pentru sprijinirea unor acţiuni caritabile prin toate mijloacele de care dispune.

    17 Întocmeşte un raport anual privind starea sistemului sanitar naţional în domeniul public şi în domeniul privat.

    18 Realizează campanii de informare naţionale privind anumite probleme medicale, pentru creşterea nivelului de conştientizare în rândul populaţiei.

    19 Realizează un Forum Medical Naţional pentru informarea personalului medical, uniformizarea practicilor medicale, transfer de informaţii şi de bune practici, promovarea noilor tehnologii şi identificarea problemelor cu care se confruntă domeniul medical în vederea promovării de iniţiative de lobby sau iniţiative legislative pentru soluţionarea acestora.

    20 Realizează analize privind impactul economic şi social al unor măsuri legislative şi consecinţele adoptării acestora pe termen mediu şi lung, la nivelul societăţii civile în general şi a actului medical în special.

    21 Colaborează cu organele administraţiei publice naţionale şi locale.

    22 Sprijină membrii în colaborarea cu organele administraţiei publice naţionale şi locale.

    23 Încheie parteneriate – acorduri de cooperare, cu structuri similare din ţară şi străinătate.

    24 Realizează diverse activităţi de cooperare transfrontalieră în scopul sprijinirii dezvoltării sectorului medical, a membrilor şi a Asociaţiei ca entitate reprezentativă a acestora.

    25 Realizează pentru Asociaţie, pentru membrii săi sau pentru terţe persoane campanii de promovare integrate (concepte, logo-uri, sigle, spoturi audio, spoturi video, slogane, alte elemente aferente), campanii de publicitate integrate (concepte, logo-uri, sigle, spoturi audio, spoturi video, slogane, alte elemente aferente).

    26 Realizează activităţi de cercetare în domeniile medical, management sanitar, marketing, sociologic, psihologic, media, medical, juridic, jurnalism, precum şi în orice alte domenii care, prin rezultatele lor, pot conduce la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a societăţii civile în general.

    27 Dezvoltă proiecte sociale şi medicale care au ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a condiţiilor oferite pacienţilor, în scopul creşterii nivelului general de sănătate fizică şi psihică şi implicit a calităţii vieţii.

    28 Dezvoltă proiecte sociale şi medicale prin realizarea de măsuri şi acţiuni pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate, vulnerabilitate sau dependenţă, pentru prevenirea marginalizării şi excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale.

    29 Dezvoltă programe de responsabilizare socială a firmelor de tipul Corporate Social Responsibility.

    30 Realizează proiecte care să faciliteze incluziunea socială activă şi integrarea socio-profesională a persoanelor marginalizate social, prin promovarea unor forme de intervenţie specializate (de exemplu: întreprinderi sociale, întreprinderi de inserţie, cooperative sociale sau alte forme de organizare din domeniul economiei sociale).

    32 Realizează orice alte activităţi sau acţiuni în condiţiile legii care au ca scop dezvoltarea sectorului medical, a calităţii vieţii şi a societăţii civile în general.

     

  • Asigurări1

    Donec ipsum diam, pretium mollis dapibus risus. Nullam dolor nibh pulvinar at interdum eget.

  • Asigurări2

    Donec ipsum diam, pretium mollis dapibus risus. Nullam dolor nibh pulvinar at interdum eget.

  • malpraxis1

    Donec ipsum diam, pretium mollis dapibus risus. Nullam dolor nibh pulvinar at interdum eget.

  • malpraxis2

    Donec ipsum diam, pretium mollis dapibus risus. Nullam dolor nibh pulvinar at interdum eget.

  • Organizarea1

    Donec ipsum diam, pretium mollis dapibus risus. Nullam dolor nibh pulvinar at interdum eget.

  • Organizarea2

    Donec ipsum diam, pretium mollis dapibus risus. Nullam dolor nibh pulvinar at interdum eget.